Forwarded from Radu Marian 🇲🇩🇪🇺
Situația creată în jurul problemelor de la MoldATSA a lovit, din păcate, în credibilitatea întregii echipe. Îmi asum faptul că am greșit în raport cu un om pe care l-am recomandat și am mers pe bună credință. Nu știam despre abuzurile salariale care se făceau. Comisia de cenzori și Inspecția financiară trebuie acum să investigheze cazurile de abuzuri financiare.
Condamn astfel de comportamente. În toți acești ani nu am deviat de la valorile cu care am început. Am făcut greșeli cu siguranță, dar în toată activitatea de deputat mi-am făcut treaba onest. A fost un drum greu, am avut în responsabilitate coordonarea a peste 20 de domenii, promovarea, analiza și aprobarea a aproape 500 de legi și hotărâri, inclusiv pentru consolidarea independenței energetice, a sprijinului pentru mediul de afaceri, integrarea în spațiul economic UE. Vreau să cred că am făcut tot ce am putut pentru Republica Moldova și pentru drumul nostru european, chiar dacă am comis și erori. Însă pot spune cu mintea împăcată că nu am urmat interese ascunse, nu am tras foloase personale. Îmi poate verifica orice instituție veniturile, bunurile și activitatea.
Ce s-a întâmplat este o lecție dură pentru noi. Nu fugim de responsabilitate, dimpotrivă, ne recunoaștem greșelile și le corectăm. Îi mulțumesc presei independente că ne arată unde nu facem lucrurile corect.
Anunț că îmi depun demisia din funcția de președinte al comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, pentru că am 2 priorități esențiale: aderarea țării la UE și imaginea echipei cu care am reușit atât de multe lucruri.
Unitatea și imaginea echipei, precum și încrederea cetățenilor în proiectul nostru comun sunt mult mai importante decât orice funcție. Voi continua să contribui, din funcția de deputat, la drumul Republicii Moldova spre lumea europeană liberă și prosperă.

😁1
Forwarded from Bani.md
Bani.md
Banii diasporei curg în Moldova! Transferurile au crescut cu 23% și au atins un nou record
Transferurile de bani efectuate de moldovenii din străinătate au atins în luna mai 2026 cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată pentru această perioadă a anului, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM).
Forwarded from Молдавское Княжество
🛫 Украинские беженцы пополнили бюджет Молдовы на 1,6 млрд леев
👫 За четыре года граждане Украины, которые спасаются от войны в Молдове открыли более 200 собственных бизнес-проектов в стране.
📇Власти рассматривают возможность упростить для беженцев регистрацию в качестве индивидуальных предпринимателей. Около 2 тыс. украинцев могут воспользоваться этим режимом, что принесёт бюджету дополнительно около 60 млн леев в год.
✅ Подпишись на Княжество

Forwarded from LIBER Media
🛑 Monopol pe cerul Moldovei? Noua companie POLARIS și „umbrele” din spate
Autoritatea Aeronautică Civilă confirmă: noua companie POLARIS AVIATION GROUP SRL (înregistrată în ianuarie 2026) e la un pas de a primi dreptul de zbor. În industrie, însă, e alertă de monopol:
💥 Cine e în spate? Dragoș Galbur afirmă că în spatele Polaris ar sta fostul premier Dorin Recean și fostul ministru democrat Marcel Răducan. Recean tocmai a preluat, „neremunerat”, un scaun în Consiliul de Administrație al MoldATSA (controlul traficului aerian).
🔥Detalii, în știre

Forwarded from Agenția de presă IPN
💵 Prevederea din proiectul politicii bugetar-fiscale care viza impozitarea banilor primiți la nunți, cumetrii și alte evenimente de familie a fost exclusă.
Anunțul a fost făcut de ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că decizia a fost luată în urma consultărilor publice, transmite IPN.
Ministrul a explicat că scopul propunerii nu a fost introducerea unor taxe pentru evenimentele de familie, ci reglementarea donațiilor de valoare mare, utilizate uneori pentru justificarea unor averi.

Forwarded from Кишинев Live 🇲🇩
⚡️После мероприятий, проходивших в отеле Radisson Blu, 26 человек получили пищевое отравление. У семерых заболевших лабораторно подтвержден сальмонеллёз.
По данным Национального агентства общественного здоровья, большинство пострадавших госпитализированы и получают лечение. Ведомство проводит эпидемиологическое расследование для установления источника заражения.
👉 Кишинев Live. Подписаться

Forwarded from Realitatea.md
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) i-a retras calitatea de membru de partid Anastasiei Taburceanu și a votat excluderea din formațiune a lui Mihai și Petru Bondari, precum și a Liliei Coică, în urma situației create în jurul MoldATSA. Totodată, liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că solicită Guvernului demisia lui Petru Bondari din funcția de conducere la Metalferos și o revizuire a salariilor mari din întreprinderile de stat. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, care a declarat că formațiunea își asumă responsabilitatea pentru erorile comise.
Forwarded from ȘTIRI.MD
⚡️Maia Sandu susține o conferință de presă
▪️Șefa statului a spus că nu a știut despre neregulile comise de o persoană din anturajul său, subliniind că tratamentul preferențial, beneficiile nemeritate și risipa banului public sunt inacceptabile.
▪️A anunțat că modul de numire în funcțiile-cheie trebuie schimbat, iar avizele SIS și CNA să devină obligatorii. Candidații ar urma să fie verificați inclusiv prin recomandări de la foștii angajatori.
▪️A prezentat un pachet de măsuri pentru întreprinderile de stat: revizuirea consiliilor de administrare, evaluarea semestrială a performanței, listarea unor pachete minoritare la bursă și publicarea anuală a rapoartelor financiare și de audit.

🔥1
Forwarded from Взгляд из Молдовы
🔴 вечер удался...
Лидер «Нашей партии» Ренато Усатый в эфире ТВ рассказал о нескольких эпизодах, связанных с расследованием телефонного мошенничества, которое лишило граждан Молдовы почти миллиарда леев.
По словам Усатого, руководству СИБ ранее поступали материалы, включая видеозаписи, о причастности начальника одного из управлений службы, Сорина Жосана, к схеме — в частности, к инструктажу мошенников по выводу денег из страны. Усатый утверждает, что эта информация была известна руководству СИБ на протяжении около полутора лет, при этом ни президент, ни общество официально проинформированы не были.
Руководство СИБ пока данные заявления не комментировало.
🔴 СИТУАЦИЯ В ПАРЛАМЕНТЕ
Усатый также рассказал о случае на парламентских слушаниях по теме мошеннических call-центров. По его словам, один из организаторов таких центров, Сорин Гузган, пришёл на слушания, но был выведен из зала за несколько минут до начала заседания. Усатый связывает это с настоянием представителей правоохранительных структур.
Он также представил видеозапись, на которой, по его утверждению, депутат Раду Мариан звонит Гузгану с просьбой покинуть здание.
Раду Мариан пока ситуацию не комментирует.
⚠️ Информация основана на заявлениях Р. Усатого в прямом эфире; официальных подтверждений от упомянутых лиц или ведомств на данный момент нет.
#Молдова #Усатый #СИБ #телефонныемошенники #callцентры #Парламент #РадуМариан #расследование #политика

Forwarded from Redactia.md
💰 Victoria Belous va prelua șefia Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament
Forwarded from Новости Гагаузии - Главное
И.о. главы НСГ суд запретил занимать государственные должности
Решение принято 29 июня. Во время заседания НСГ, которое прошло 13 февраля, Орманжи озвучил цифру "13" вместо "14" голосов "за" депутатов. Суд оштрафовал Николая Орманжи на 2,5 тысячи леев и на год запретил ему занимать государственные должности.
Сам Николай Орманжи с решением суда не согласен и намерен его обжаловать.
По его словам, в зале присутствовало 23 депутата, и он насчитал 12 голосовавших "за".

"Это решение проведено и вынесено укоренным методом. В течение месяца решили все вопросы. Однозначно есть политический подтекст в этом вопросе. Я владею ситуацией, кто и что сделал, чтобы убрать меня в сторонку. Я не согласен с тем, что я допустил какую-либо халатность", - заявил Николай Орманжи.
По его словам, в зале присутствовало 23 депутата, и он насчитал 12 голосовавших "за".
😁2
Forwarded from ZIUA - Ai dreptul să știi
Secretar de stat de la Ministerul Agriculturii reținut de CNA. Perchezițiile, organizate într-un dosar de corupție
Un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție, fiind vizat într-un dosar de corupție. Presa scrie că este vorba de Tatiana Nistorică, numită în această funcție acum cinci luni. În același dosar a fost reținut și reprezentantul unui agent…
Citește mai mult...
https://ziua.md/?p=109175
👉 Urmărește @ZiuaMoldova pe Telegram!

Forwarded from Бессарабский
Епископ Бельцкий Антоний был избран новым митрополитом Бессарабским Синодом Румынской Православной Церкви
🔥2
Forwarded from Mari
Daca n-a rezistat Munteanu, Tofan nici atat. Nu visati la Tofan.
Forwarded from Gagauzia24 I Раньше всех в Гагаузии!
@gagauziarun
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
😁3
Forwarded from Vasile Tofan
E nevoie de un moratoriu pe controale, cel putin pana repornim motorul economiei. Nu mai vorbesc de intrari cu mascati la 6 dimineata in subiecte fiscale de rutina, terorizand putinii oameni cu initiativa, care inca mai incearca sa produca ceva in Moldova. De cele mai multe ori - acesti oaspeti matinali o fac pentru a propune ulterior "rezolvarea intrebarii".
/11/ Agricultura. Extrem de complicat. Subventiile trebuie mutate de la acoperirea pierderilor spre retehnologizare, irigare si adaptare climatica. Dar asta, din pacate, lucreaza pana la primul tractor care blocheaza vama Leuseni. Modelul actual e insa nesustenabil. E ca si cum ai face focul cu bancnote de o suta de lei.
/12/ Apa. Subiect absent din agenda publica. Deja avem un deficit extrem de apa. Captarea apei pluviale, lacuri de acumulare, impadurirea, explorarea apelor subterane, reparatia infrastructurii Apa Canal ca sa reducem pierderile - sunt toate initiative critice, dar vor dura ani, decenii. Pana atunci, nu exista o alta solutie rapida decat a pretui apa la justa ei valoare, a unui produs deficitar, iar asta inseamna ca nu poti consuma zeci de m3 la 13 lei. Avem cea mai putina apa din Europa, dar si, paradoxal, cea mai ieftina. Preturile vor trebui crescute + trecerea la tarifare pe categorii de volum. Cate putin, vom invata sa facem dusuri de 3 minute si sa tratam apa ca aurul, ca in Israel.
Lista e mult mai lunga - apărare, Ucraina, AI, energie, sanatate, drumuri, forta de munca etc etc. Si toate acestea trebuie facute in paralel cu misiunea #1, de a accelera negocierile de integrare, implementa acquis-ul si a profita la maxim de presedintia Irlandei in UE. Administratia de la Dublin este foarte deschisa aderarii Moldovei si ar fi o mare greseala sa ratam fereastra iulie-ianuarie pentru un salt inainte.
Luate la un loc - o misiune extrem de dificila, dar nu imposibila. Saakashvili si Bendukidze au reusit sa livreze intr-o situatie mult mai proasta in Georgia, iar Milei intr-una efectiv apocaliptica in Argentina. Deci se poate face si in Moldova.

Forwarded from 600 секунд МОЛДОВА 🇲🇩
❗️Предприниматель Василе Тофан, которого ранее называли одним из возможных кандидатов на пост премьер-министра, после отставки Мунтяну предложил 12 реформ для Молдовы.
Среди них — реструктуризация государственного сектора, приватизация, налоговая реформа, мораторий на проверки бизнеса, повышение тарифа на воду, пересмотр Трудового кодекса, а также ускорение европейской интеграции.
600 секунд КРИМИНАЛА МОЛДОВА