Andrei Spînu 🇲🇩🇪🇺
2.29K subscribers
393 photos
63 videos
864 links
Construim Moldova Europeană!
Download Telegram
🔴Aprobat în prima lectură: se introduce sancțiune contravențională de 25 mii lei pentru persoanele fizice care primesc sau acceptă personal sau prin intermediar: bani, bunuri, băuturi alcoolice, produse din tutun, produse alimentare, etc. în perioada campaniei electorale, în ziua precedentă a zilei alegerilor sau în ziua alegerilor în scopul îndeplinirii unor acțiuni în favoarea unui anumit concurent electoral sau în defavoarea altui concurent electoral.

Pe scurt: dacă cineva își va vinde votul pentru 500 lei, va primi amendă de 25.000 lei. Fugarul Șor fumează nervos într-un colț
🔵 Cod roșu de caniculă până pe 17 iulie!

În acest sens, specialiștii vin cu recomandări:

✅ Evitaţi expunerea la soare între orele 11.00 – 18.00.
✅ Purtaţi pălării de soare, sau basma, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise, preferabil cu mâneci.
⛔️ Evitaţi activități fizice în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
⛔️ Nu ieșiți afară cu copii mai mici de 3 ani decât dimineața pînă la 9.00 și seara după 20.00.
⛔️ Nu lăsați copiii în mașină nici pentru câteva minute - un timp scurt de aflare într-o mașină staționată sub soare canicular poate avea efect mortal.
⛔️ NU UITAȚI copiii în mașină‼️

Deshidratarea diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
✅ Consumați lichide suficiente (minim 2 litri pe zi), porționat, la fiecare juma de oră, fără a aştepta senzația de sete.
🟢 Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, piersici, castraveţi, roşii) care conţin o cantitate mare de apă.
🟢 Consumati iaurt care produce aceeaşi hidratare ca şi apa.
🟢 Faceți duşuri calde, fără a vă șterge de apă.
⛔️ Nu consumaţi alcool, inclusiv bere, deoarece sporește deshidratarea.
⛔️ Nu consumați cafea și nici băuturi cu conținut ridicat de cofeina (cola) sau zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece au efect diuretic și duc la deshidratare.

🟢 Mențineți temperatura aerului condiţionat doar cu 5 - 7 grade mai mică decât temperatura din jur.
⛔️ Nu folosiți ventilatoare dacă temperatura aerului depăşește 32 grade Celsius.
🟢 Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la serviciu, petreceți ceva timp zilnic în spații publice cu aer condiționat (cinematografe, spații publice, magazine).
🟢 Trageți ziua draperiile și întunecați camerele cat de mult posibil, iar noaptea dacă e mai răcoare, aerisiți și răcoriți locuința.

Pentru instituții/organizații:
🟢 Asigurați apă pentru colaboratori și clienți.
🟢 Dacă nu dispuneți de aer condiționat, și dacă caracterul muncii permite, organizați munca la distanță.
🟢 În cazul unor munci grele organizați orarul în așa fel că lucrătorii să nu fie expuși în orele cele mai periculoase, în favoarea orelor de dimineață devreme sau seară.

✅ Aveți mare grijă de cei care depind de noi (copii, vârstnici, persoane cu boli cronice, în special cardiace sau cu dizabilităţi), oferindu-le grija necesară și păstrați contactul permanent cu ei, fie rude, prieteni sau vecini, interesându-vă de starea lor.
​​🌡️ Din cauza temperaturilor extreme, pe anumite porțiuni de drumuri apar deteriorări și se ridică plăcile de beton. Drumarii s-au mobilizat repede, pe timp de noapte ca să rezolve această problemă și să prevină orice situație neplăcută. Deocamdată se lucrează pe pe M5, km 200 (r. Călărași) unde aseară s-au creat toate condițiile ca circulația să fie sigură și pe porțiunea de pe drumul M3, km 10 (lângă Băcioi).

Dragi șoferi, vă rog să fiți atent la drum și să respectați regulile de circulație.

🙏 Mulțumesc, Administraţia de Stat a Drumurilor, dragi drumari, pentru intervențiile rapide.
—

🌡️ Из-за экстремальных температур на некоторых участках дорог появляются повреждения, и бетонные плиты поднимаются. Дорожники быстро мобилизовались и работают ночью, чтобы решить эту проблему и предотвратить любые неприятные ситуации. В настоящее время работы ведутся на трассе M5, км 200 (р-н Кэлэраши), где вчера вечером были созданы все условия для безопасного движения, и на участке дороги M3, км 10 (возле Бэчоя).

Дорогие водители, пожалуйста, будьте внимательны на дороге и соблюдайте правила дорожного движения.

🙏 Спасибо, Государственная администрация дорог, дорогие дорожники, за оперативной работой.
​​🖐️ Săptămâna aceasta, Parlamentul a votat în lectură finală ratificarea a două proiecte pentru reabilitarea căilor ferate și a drumurilor.

✅ Acordul pentru reabilitarea coridorului feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari (mai multe detalii aici https://shorturl.at/pfEyd);

✅ Acordul pentru realizarea proiectului „Conectivitate rurală în Moldova”. Resursele financiare sunt destinate finanțării lucrărilor de modernizare a drumurilor regionale prioritare selectate:
🔹 Coridorul 5, R13 – Ivanovca-Izvoare-Varnița-Ocolina-M2 cu o lungime de 35 de km;
🔹Coridorul 8.1 și Coridorul 8.2 – Cornești-Boghenii Noi – Napadeni-M5(G88) cu o lungime de 33 de km;
🔹Coridorul 24 - R34-Ciobălaccia-Tărtaul-R56-Baimaclia-Enichioi-R37 cu o lungime de 43 de km (mai multe detalii aici https://shorturl.at/GvvtL).

👏Felicitări colegilor mei, secretarii de stat Mircea și Nicolai! Mergem înainte, împreună construim Moldova Europeană 🇲🇩🇪🇺!
​​🚰 Apă la robinet pentru încă o mie de oameni. Cele 230 de gospodării din comuna Răciula, raionul Călărași, au fost conectate la apeduct. În ultimii ani, majoritatea fântânilor din sat au secat și oamenii erau nevoiți să meargă câțiva kilometri până în partea centrală a satului, unde nivelul apei era mai ridicat. Deseori se întâmpla ca fântânile să fie suprasolicitate și să nu ajungă apă pentru toți.

💦 Acum, prin Programul Satul European s-a reușit construcția a peste 6,3 km de rețele de apeduct și de apă potabilă beneficiază nu doar gospodăriile, dar și instituțiile publice din localitate: grădinița, gimnaziul, Casa de cultură, Oficiul medicilor de familie, Primăria, 7 agenți economici și 3 obiective turistice, inclusiv una dintre cele mai vechi așezări monahale din țară - mănăstirea Răciula. Mergem înainte, continuăm să aducem apă în localitățile din Moldova.

Foto: https://www.facebook.com/SpinuAndreiMD/posts/pfbid02rsbr2NdSQ29xwvunpJS2JHxVnkGPSWvHNqioCQXZkbN1oVPxewMovxsnQMhFN8HCl
--

🚰 Ещё тысяча человек получили воду из крана. 230 хозяйств в коммуне Рэчила, район Калараш, подключены к водопроводу. В последние годы большинство колодцев в деревне пересохли, и люди были вынуждены ходить несколько километров до центральной части деревни, где уровень воды был выше. Часто случалось так, что колодцы были перегружены, и воды не хватало на всех.

💦 Теперь, благодаря Программе Европейского Села, удалось построить более 6,3 км водопроводных сетей, и питьевой водой обеспечены не только хозяйства, но и общественные учреждения: детский сад, гимназия, Дом культуры, семейная амбулатория, примэрия, 7 экономических агентов и 3 туристических объекта, включая один из старейших монастырей страны — монастырь Рэчила. Двигаемся вперёд, продолжаем обеспечивать населенные пункты Молдовы водой.
​​🏗 Pe șantierele țării se lucrează, chiar dacă afară este extrem de cald. Pe podul peste râul Răut de pe drumul național R12 R8-Dondușeni-Drochia-Pelinia-M5 (lângă satul Pelinia) s-au montat 21 de grinzi de aproape 17 metri fiecare și urmează turnarea plăcii de beton și montarea rosturilor de dilatație.

📈 Progresul fizic al lucrărilor este de 65 de %. Până la sfârșitul anului, podul va fi reabilitat și oamenii vor putea merge pe un drum bun, european.

🙏 Mulțumim, drumarilor! Mergem înainte, construim drumuri europene.

Foto: https://www.facebook.com/share/p/EDXNSVtMFwPRvAUS/?
—

🏗 На строительных площадках страны работа кипит, несмотря на сильную жару. На мосту через реку Реут на национальной дороге R12 R8-Дондюшаны-Дрокия-Пелиния-М5 (возле села Пелиния) установлены 21 балка, каждая почти по 17 метров, и впереди заливка бетонной плиты и установка деформационных швов.

📈 Физический прогресс работ составляет 65%. До конца года мост будет восстановлен, и люди смогут ездить по хорошей, европейской дороге.

🙏 Спасибо дорожникам! Двигаемся вперед, строим европейские дороги.
👍1
​​📍 Mergeți la Scoreni, raionul Strășeni să vedeți cel mai mare butoi din Moldova (250.000 de litri). În interiorul butoiului, se află un Complex Muzeistic al satului, o sală de expoziții și degustare a vinurilor, dar și a produselor locale. Acum, cei peste 3800 de localnici, turiștii și cei 36 de meșteșugari din regiune au acces la infrastructură renovată și bine amenajată.

✨ În zonă, pe lângă construcția butoiului, prin Satul European, a fost construit un atelier destinat organizării de master-class-uri pentru localnici și turiști, a fost amenajată, o scenă mare pentru desfășurarea activităților culturale și artistice și o parcare pentru mașini.

👉 Apropo, butoiul este simbolul satului. De ani de zile, gospodarii din localitate confecționează poloboace din lemn și le exportă în țări ca Franța, Portugalia sau Canada.

Foto: https://www.facebook.com/share/p/N18X6K84fmyaZNvs/?
—

📍 Приезжайте в Скорены, район Стрэшень, чтобы увидеть самую большую бочку в Молдове (250 000 литров). Внутри бочки находится музейный комплекс села, выставочный зал и дегустационный зал для вина и местных продуктов. Теперь более 3800 местных жителей, туристов и 36 ремесленников региона имеют доступ к обновленной и хорошо обустроенной инфраструктуре.

✨ В этом районе, помимо строительства бочки, в рамках проекта "Европейское Село" был построен мастер-класс для местных жителей и туристов, оборудована большая сцена для культурных и художественных мероприятий, а также парковка для машин.

👉 Кстати, бочка является символом села. Местные мастера уже много лет изготавливают деревянные бочки и экспортируют их в такие страны, как Франция, Португалия и Канада.
​​✅ Astăzi, la ședința de Guvern au fost aprobate următoarele proiecte:

1️⃣ Pentru ca procesul de modernizare și reabilitare a drumurilor să fie mai rapid și mai eficient, lucrările pe anumite tronsoane au fost declarate lucrări de utilitate publică de interes național. Este vorba de următoarele tronsoane:
🔸M3 Chișinău–Comrat–Giurgiulești–frontiera cu România (ocolirea or. Cimișlia și ocolirea or. Vulcănești);
🔸M5 Frontiera cu Ucraina–Criva–Bălți– Chișinău–Tiraspol–frontiera cu Ucraina (sectorul Criva-Bălți);
🔸R7 R14–Drochia –Costești– frontiera cu România;
🔸R14 R6–Codrul Nou–Soroca–Unguri–frontiera cu Ucraina (sectorul Soroca-Arionești);
🔸R33 Hînceşti–Lăpușna–M1;
🔸R34 Hînceşti–Leova–Cahul–Giurgiulești (sectorul Cantemir -Cahul);
🔸R14.3 Drum de acces la podul Cosăuți – Yampil, inclusiv a punctului de trecere a frontierei cu infrastructura conexă. Mergem înainte, continuăm să construim drumuri europene (detalii aici: https://bit.ly/4bRevhs);

2️⃣ A fost aprobat Regulament care să ajute gospodăriile să înțeleagă procesul de autorizare, construcție, înregistrare, control și exploatare a sistemelor individuale de colectare și epurare a apelor uzate. Prin introducerea acestui regulament și utilizarea sistemelor individuale conforme, vom reduce poluarea apelor și a solului și vom proteja sănătatea cetățenilor (mai multe detalii la link: https://bit.ly/3zOJJc0);

3️⃣ Vom avea un sistem digital de înregistrare a aeronavelor. Digitalizarea proceselor va:
🔸va reduce timpul și resursele necesare pentru înregistrarea și gestionarea aeronavelor;
🔸va oferi o platformă transparentă și ușor de auditat, îmbunătățind monitorizarea și controlul;
🔸informațiile vor fi accesibile în timp real (mai multe detalii aici: https://bit.ly/46anbhL);

4️⃣ Vom negocia un Acord cu Republica Armenia pe domeniul serviciilor aeriene. Proiectului și parafarea textului Acordului privind serviciile aeriene dintre cele două țări. Acest acord va crea oportunități de diversificare a destinațiilor pentru cetățeni, va aduce noi companii aeriene și va avea de asemenea un impact pozitiv asupra turismului și a economiei în general (mai multe detalii aici: https://bit.ly/3Y6uwx1);

5️⃣ A fost aprobat regulament clar care include proceduri pentru înmatriculare, cerințe tehnice și de siguranță, recunoașterea documentelor internaționale, precum și mecanisme de control și sancțiuni, toate acestea având scopul de a îmbunătăți siguranța și eficiența în utilizarea aeronavelor ușoare și ultraușoare (mai multe detalii aici: https://bit.ly/4cJ5wQH);

6️⃣ A fost aprobată Metodologie care stabilește procedura de investigație a accidentelor și incidentelor maritime. Astfel, vom îmbunătăți siguranța în transport și vom preveni accidentele de acest tip (mai multe detalii: https://bit.ly/3WodB7O);

7️⃣ A fost aprobat regulamentul care să stabilească motivele pentru care pot fi impuse interdicții permanente sau temporare de construire în anumite zone supuse riscurilor: inundații, alunecări de teren, contaminare, zgomot, pericol de incendiu, și alte riscuri naturale. Prin prevenirea construcțiilor în zonele cu risc, vom reduce semnificativ pericolele pentru mediu și populație (mai multe detalii aici:https://bit.ly/3WoeywR);

8️⃣ Am susținut inițiativa legislativă pentru îmbunătățirea Codului Urbanismului și Construcțiilor. Inițiativa prevede:
🔸proceduri clare pentru eliberarea actelor permisive pentru urbanism și construcții pe terenuri în extravilanul localităților;
🔸proceduri transparente pentru construcțiile auxiliare și anexele la case pe terenuri private;
🔸aplicarea eficientă a regulilor urbanistice pentru construcțiile pe terenuri cu valori de patrimoniu cultural și lângă monumente (mai multe detalii aici https://bit.ly/466CWGA).

🙏 Mulțumesc colegilor care au muncit la proiecte. Împreună construim Moldova Europeană!
​​🎉 Vești bune de la Bruxelles! Proiectul depus împreună cu colegii din România și din Ucraina la Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF) pentru cofinanțare a fost acceptat.

✅Datorită suportului din partea Uniunii Europene prin Mecanismul de Interconectare a Europei, vom reabilita drumul de acces dintre PTF Reni – Giurgiulești și Giurgiulești-Galați. Acest segment se află într-o stare rea și este un obstacol pentru șoferi. Drumul va fi extins la patru benzi și va fi reabilitat conform standardelor europene.

✅ Vom construi un drum nou, de aproximativ 3,15 km care o să ocolească satul Giurgiulești. În așa fel, toate mașinile de mare tonaj care merg spre port sau spre PTF, vor ocoli satul. Locuitorii din Giurgiulești vor scăpa de poluare fonică și de mediu, iar șoferii vor ajunge mai repede la destinație. Tot aici, va fi construită și o parcare pentru camioanele care așteaptă să treacă vama.

➡️ Costul total al proiectelor de infrastructură este de 15 570 000 de euro, iar 50% din valoare (adică 7 785 000.00) va fi acoperită sub formă de grant de către Uniunea Europeană prin CEF.

🙏 Mulțumesc colegilor pentru efort și pentru acest rezultat și mulțumim UE 🇪🇺 pentru încredere.
—

🎉 Отличные новости из Брюсселя! Проект, поданный вместе с коллегами из Румынии и Украины на Механизм соединения Европы (CEF) для софинансирования, был принят.

✅ Благодаря поддержке Европейского Союза через Механизм соединения Европы, мы отремонтируем подъездную дорогу между ПТФ Рени – Джурджулешты и Джурджулешты-Галац. Этот участок находится в плохом состоянии и является препятствием для водителей. Дорога будет расширена до четырех полос и восстановлена в соответствии с европейскими стандартами.

✅ Мы построим новую дорогу протяженностью примерно 3,15 км, которая будет обходить село Джурджулешты. Таким образом, все грузовики, направляющиеся в порт или к ПТФ, будут объезжать село. Жители Джурджулешты избавятся от шума и загрязнения окружающей среды, а водители быстрее доберутся до пункта назначения. Также здесь будет построена парковка для грузовиков, ожидающих пересечения границы.

➡️ Общая стоимость инфраструктурных проектов составляет 15 570 000 евро, из которых 50% (7 785 000 евро) будет покрыта в виде гранта от Европейского Союза через CEF.

🙏 Благодарю коллег за усилия и за этот результат, и спасибо ЕС 🇪🇺 за доверие!
⚽️ Bravo, FC Petrocub. Succes în etapa următoare a preliminarilor Ligii Campionilor. Hai, Moldova 🇲🇩!
​​📍 Sunt la Soroca. Am trecut să văd cum merg lucrările pe drumul Soroca-Arionești-Otaci. Sunt deja progrese semnificative: au avut loc lucrările de terasament, au fost amenajate acostamentele, s-au construit podețe noi și s-au turnat straturile de beton asfaltic. Drumarii lucrează în paralel pe două porțiuni:

🔹 Pe R14: R6 – Codrul Nou - Soroca - Unguri - frontieră cu Ucraina - (adică de la Soroca la Arionești ) - 31 de km;
🔹 Pe R8.1: R8 - Arionești - R14 - (Arionești-Otaci) - 9, 47 de km.

🚧 Am vorbit cu antreprenorii responsabili de reabilitare și m-au asigurat că până la sfârșitul anului, lucrările vor fi realizate în proporție de cel puțin 40 de %.

🛣️ Acest drum așteptat de ani buni va îmbunătăți nu doar viața oamenilor din localitățile tranzit Grigorăuca, Sobari, Niorcani, Pocrovca, dar și a tuturor celor care merg spre punctul de trecere a frontierei de la Otaci.

🏨 Sunt cel puțin 15 instituții de învățământ și puncte medicale la care oamenii vor putea ajunge mai repede și mai sigur, mergând pe un drum bun, european. Mergem înainte, împreună construim Moldova Europeană🇪🇺.

Foto: https://www.facebook.com/share/p/uM3b3DSDgFYmrNN3/?
—

📍 Я нахожусь в Сороке. Приехал посмотреть, как идут работы на дороге Сорока-Аринеуци-Отач. Уже есть значительный прогресс: проведены земляные работы, обустроены обочины, построены новые мостики и уложены слои асфальтобетона. Дорожники работают параллельно на двух участках:

🔹 На R14: R6 – Кодрул Ноу - Сорока - Унгури - граница с Украиной - (то есть от Сороки до Аринеуци) - 31 км;
🔹 На R8.1: R8 - Аринеуци - R14 - (Аринеуци-Отач) - 9,47 км.

🚧 Я поговорил с подрядчиками, ответственными за реконструкцию, и они заверили меня, что до конца года работы будут выполнены минимум на 40%.

🛣️ Эта долгожданная дорога улучшит жизнь не только жителей транзитных населенных пунктов Григораиука, Собари, Ньорканы, Покровка, но и всех, кто направляется к пограничному переходу в Отачах.

🏨 Существуют как минимум 15 образовательных и медицинских учреждений, до которых люди смогут добраться быстрее и безопаснее по хорошей, европейской дороге. Двигаемся вперед, вместе строим Европейскую Молдову 🇪🇺.
​​🍉 În drum spre casă, de la Soroca, am cunoscut-o pe doamna Vera. Cumpărăm și mâncăm harbuz de la oamenii noștri. Moldovenii sunt oameni frumoși și harnici.

PS: Apropo, nu știți, harbuzul tot poate candida😉?
​​🎉 Vești bune pentru nordul țării!

✒️ Ieri la Soroca, a fost semnat contractul de finanțare între Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Consiliul Raional Soroca și Primăriile comunelor Vasilcău, Vărăncău, Volovița și Racovăț pentru implementarea proiectului „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în șapte localități din raionul Soroca”.

🚰 Cei peste 10.000 de locuitori ai satelor Alexandru cel Bun, Vasilcău, Racovăț, Slobozia-Cremene, Slobozia-Vărăncău, Inundeni și Ruslanovca, vor avea în sfârșit, apă la robinet.

❗ Valoarea totală a proiectului este de 66.673.618 de lei, din care 60.006.256 de lei vor fi acoperite de FNDRL și 6.667.361 de lei - contribuția partenerilor. Prioritatea noastră este ca fiecare gospodărie de la nord până la sud și de la est până la vest să aibă apă bună la robinet și pentru asta muncim.

Foto: https://www.facebook.com/share/p/HgFXR1HgRzUqSzJW/?
—

🎉 Хорошие новости для севера страны!

✒️ Вчера в Сороках был подписан договор о финансировании между Агентством регионального развития Север, районным советом Сорок и примэриями общин Василькэу, Вэрэнкэу, Воловица и Раковец для реализации проекта «Строительство систем водоснабжения в семи населенных пунктах района Сорока».

🚰 Более 10 000 жителей сел Александру чел Бун, Василькэу, Раковец, Слободзе-Кремене, Слободзе-Вэрэнкэу, Инудени и Руслановка наконец-то получат воду из крана.

❗ Общая стоимость проекта составляет 66 673 618 леев, из которых 60 006 256 леев будут покрыты из ФНДРЛ, а 6 667 361 леев - это вклад партнеров. Наш приоритет - обеспечить каждое хозяйство от севера до юга и от востока до запада качественной водой из крана, и мы работаем над этим.
❤1
​​🇲🇩🇪🇺 Moldova Europeană ajunge în fiecare sat din țara noastră. Am vorbit cu oamenii din satele Scumpia și Doltu, raionul Fălești, despre referendumul din 20 octombrie. M-am bucurat să văd oameni optimiști, gospodari, oameni care cred în țara noastră.
O poză istorică!

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, la aceeași masă cu Președintele Franței, prim-ministrul Regatului Unit, prim-ministrul Germaniei, președintele Consiliului European, președintele României și prim-ministrul Poloniei.

Singurul lucru mai remarcabil decât asta e că la această ședință, subiectul principal a fost Moldova, adică siguranța și viitorul cetățenilor țării noastre.

Relațiile bune cu vecinii și liderii lumii ne ajuta aici acasă - să devenim mai rapid membri UE, să asigurăm pacea și să obținem suport politic și financiar pentru dezvoltarea Republicii Moldova.
❤2
​​🚧 Lucrările pe șantierul drumului G109: Delacău-Bulboaca-R2 au început. Pe sectorul 2, în preajma localității Telița, se construiesc podețele. Din toamnă, drumarii vor începe lucrările de terasament, reparația părții carosabile și extinderea acesteia la 3 benzi. Din noiembrie 2025, locuitorii din satele Delacău, Puhăceni, Șerpeni, Speia, Telița Nouă, și Telița vor merge pe un drum bun.

Spor la muncă drumarilor. Împreună construim Moldova Europeană 🇲🇩🇪🇺!

Foto: https://www.facebook.com/SpinuAndreiMD/posts/pfbid0qCC4PAhe7pVLzrETkwYyqmZfH3xeTebDdW95nte9MM834cJy8V7iv5nencsEuPVvl
--

🚧 Работы на стройплощадке дороги G109: Делакэу-Булбоака-R2 начались. На участке 2, возле деревни Телица, строятся мостики. С осени дорожники начнут работы по строительству насыпи, ремонту проезжей части и её расширению до 3 полос. С ноября 2025 года жители деревень Делакэу, Пухэчень, Шерпень, Спея, Телица Ноуэ и Телица будут ездить по хорошей дороге.

Удачи дорожникам. Вместе строим Европейскую Молдову 🇲🇩🇪🇺!
​​👉 Astăzi în ședința de Guvern au fost aprobate trei proiecte pe domeniul transporturilor:

1️⃣ A fost aprobată metodologia care va fi aplicată pentru calcularea corectă și transparentă a tarifelor pentru utilizarea infrastructurii feroviare (mai multe detalii la link: https://bit.ly/4cKdVn3).

2️⃣ Vom adopta reguli clare și transparente de alocare a capacității de infrastructură feroviară astfel încât toți operatorii să aibă acces egal la infrastructură și să contribuim la o piață transparentă, corectă și competitivă (mai multe detalii aici: https://t.ly/Oe3t6).

3️⃣ Ne angajăm să reducem impactul transportului naval asupra mediului. Vom adopta un sistem care să monitorizeze emisiile de CO2 produse de navele din registrul național. Acest lucru ne va permită să calculăm volumul total de emisii și să adoptăm măsuri pentru reducerea acestora (mai multe detalii https://t.ly/BxZVl).

Mergem înainte. Împreună construim o Moldovă mai bună, Moldova Europeană 🇲🇩🇪🇺!
--

👉 Сегодня на заседании правительства были одобрены три проекта в сфере транспорта:

1️⃣ Утверждена методология, которая будет применяться для правильного и прозрачного расчета тарифов за использование железнодорожной инфраструктуры (подробности по ссылке: https://bit.ly/4cKdVn3).

2️⃣ Мы примем четкие и прозрачные правила распределения пропускной способности железнодорожной инфраструктуры, чтобы все операторы имели равный доступ к инфраструктуре и способствовали созданию прозрачного, справедливого и конкурентного рынка (подробности здесь: https://t.ly/Oe3t6).

3️⃣ Мы стремимся снизить воздействие водного транспорта на окружающую среду. Будет введена система мониторинга выбросов CO2, производимых судами из национального реестра. Это позволит нам рассчитывать общий объем выбросов и принимать меры для их сокращения (подробности: https://t.ly/BxZVl).

Идем вперед. Вместе строим лучшую Молдову, Европейскую Молдову 🇲🇩🇪🇺!
​​Am discutat cu dna Președintă despre proiectele de construcție a infrastructurii în țara noastră. Lucrurile sunt clare, această guvernare a investit cel mai mult în infrastructura țării, în satele și orașele noastre. Continuăm să muncim pentru o țară mai bună, pentru Moldova Europeană​​🇲🇩🇪🇺.

Maia Sandu: "Din 2022, când am inițiat Programul național Satul European, s-au investit aproape 1,8 miliarde de lei în 906 de localități. Acești bani au fost folosiți pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în satele și orașele noastre. Programul „Satul European” demonstrează că împreună - administrația centrală, cu ajutorul financiar al țărilor partenere din Uniunea Europeană și cu perseverența administrației locale - reușim să transformăm localitate cu localitate și, astfel, modernizăm întreaga Moldovă.
În ultimii 3 ani, au fost renovate 90 de grădinițe, 20 de grupe de creșă, 84 de licee și gimnazii și 99 de case de cultură din diferite regiuni ale țării. S-a reușit renovarea sau construcția a 750 de km de sisteme de alimentare cu apă, 135 de km de rețele de canalizare a apelor reziduale și circa 610 de km de rețele de iluminat public stradal.

Din 2021, au fost construite și reabilitate 700 de km de drumuri, dintre care 65 de km sunt drumuri construite de la zero - căile de ocolire a orașelor Comrat și Sângerei, și a satelor Bahmut, Troița Nouă și Porumbrei. Alte 635 de km sunt drumuri naționale reabilitate. La fel, în ultimii ani au fost reconstruite 8 poduri. Despre toate aceste proiecte am discutat azi cu ministrul Spînu.

Investițiile în dezvoltarea localităților și a infrastructurii naționale, făcute în acest mandat, sunt cele mai mari de la independență încoace. Ne dorim să putem investi și mai mult. Aderarea la UE ne va permite să modernizăm mai multe localități, mai repede, așa încât fiecare familie din Moldova să aibă condiții de viață bune."
🤡1
🤥 Ivan Ceban este un mincinos. În loc să facă tot posibilul să grăbească lucrările de reparație a podului de pe strada Mihai Viteazu, Ivan s-a apucat să scrie minciuni despre proiectul de construcție a podului doi și drumului de acces spre zona Pruncul.

Ivan, oamenii văd. Orice ai face pentru a ascunde lipsa de progres la podul de pe Mihai Viteazu oamenii stau zilnic în ambuteiaje în acea zonă.

Ivan, copiii mor din cauza infrastructurii construite de tine iar tu te-ai apucat să arăți cu degetul.

Ivan, tot ce faci tu în oraș a dus la ambuteiaje, inundații și riscuri pentru viețile umane.

Mai jos, câteva clarificări:
❌ Minciuna lui Ivan: lucrările la podul de la pruncul durează de mai bine de 2 ani;
✅ Adevăr: lucrările la secțiunea a doua a podului și a drumului de acces la zona Pruncul au început în octombrie 2022. La proiect se lucrează de 1 an și 9 luni.

❌ Minciuna lui Ivan: termenul de terminare a lucrărilor conform contractului este octombrie 2024;
✅ Adevăr: termenul de terminare a lucrărilor este 31 decembrie 2024. Suplimentar, antreprenorul a solicitat extinderea contractului pentru 11 luni care au fost necesare pentru lucrări suplimentare de mutare a magistralei de canalizare și a rețelelor de gaz. Lucrări făcute în interesul municipiului Chișinău de către Administrația de Stat a Drumurilor. Facem tot posibilul să deschidem circulația până la final de an, iar o eventuală extindere să nu afecteze circulația rutieră în acea zonă;

❌ Minciuna lui Ivan: podul de la Mihai Viteazu este un pod mare cu lucrări complexe;
✅ Adevărul: contractul de construcție a podului doi și a drumul de acces la zona Pruncul sunt lucrări mult mai complexe. Lucrările care vor fi realizate sunt:
▶️ construcția a circa 2 km de drum pe sub pod cu acces la zona Pruncu;
▶️ construcția a 2 poduri;
▶️ construcția a unui pasaj ce traversează calea ferată cu o lungime de cca 60 m;
▶️ instalare sistemului de iluminat electric exterior, cu montarea a 52 de piloni, corpuri de iluminat, pozarea a cca 2 km de cablu pentru acesta;
▶️ regularizarea albiei rîului Bîc pe o lungime de cca 1 km, consolidarea acesteia;
▶️ construcție stație de epurare a apelor pluviale;
​​🇲🇩Hai, Moldova! Toată țara vă ține pumnii.